La plimbare prin #OradeaNoastra

Scris de Cristi Ursut in Oradea la 09 5th, 2011 | 10 raspunsuri

Tags: arhitectura, cladiri, Ioana Stef

Astazi am fost turist in propriul meu oras!

Alaturi de mai multi oradeni (o parte bloggeri, o parte oameni pasionati sau interesati de ce aveam sa vedem) am pornit astazi cu ajutorul ghidului nostru Loredana Roxin intr-un traseu de peste 6 ore pe la o parte din cele mai importante si interesante cladiri din Oradea (#OradeaNoastra – hashtagul de pe Twitter btw). Initiativa apartine Casei de Cultura a Municipiului.

Si-am pornit la drum din Complexul Baroc. Ca o paranteza, o intamplare funny s-a petrecut dimineata cand i-am spus taximetristului destinatia. Dupa ce acum o saptamana am plecat inspre facultate cu el si am schimbat niste vorbe, astazi el intelesese sa ma duca la Barou (Baroul de Avocatura). Am vrut sa-i zic sa ma lase-n durerea mea, ca mai am vreo 40 de examene pana atunci sau chiar mai multe ca nu se stie la cate oi face bis.

Revenind insa la Complexul Baroc, am aflat ca e cel mai mare din tara (alcatuit din Palatul Baroc, Basilica Sfantul Laszlo si Sirul canonicilor). Daca Palatul Baroc nu era o necunoscuta pentru mine (il vizitasem de foarte multe ori pentru ca a gazduit multa vreme muzeul), cand am intrat in Basilica Sfantul Laszlo, am ramas cu exact aceeasi impresie ca si prima data cand am vizitat-o (acum vreo 10 anisori): “Incredibil cat de mare poate fi…”. Si fata de atunci mai adaug si impunatoare, frumoasa si cu o acustica excelenta! Noi am prins chiar o slujba, astfel incat sa ne dam seama.

In traseul nostru a urmat primul spital din Oradea si totodata unul dintre cele mai vechi spitale din Romania (acum vreo 200 de ani fiind construit) – peste drum de magazinul Crisul.

Apoi au urmat in traseul nostru mai multe cladiri de pe Corso, unde ar fi mai bine sa “predau” legatura catre Ioana Stef, pentru ca ea a luat notite.

Am auzit o gramada de povesti care de care mai interesante sau inedite despre fiecare din cladiri in parte. De exemplu, Carol al II-lea a fost dat afara din Hotel Parc pentru ca aducea prea multe femei acolo de catre proprietar (o personalitate locala, dar la care i-am uitat eu numele), acelasi care, enervat pe o taxa pe care o considera nedreapta (pt niste ingrjiri medicale) s-a dus cu un car de maruntis (nu car englezesc ci car romanesc). Asta ca sa vezi de unde-i precendentul cu platitul in monezi la benzinarii de la inceput de an.

Am intrat in Teatrul de Stat Oradea, prima data dupa restaurare si am ramas mut de uimire. M-am si gandit: “Ce zisei eu alataieri de simbolul Oradei? Poate ar trebui sa ma mai gandesc…”. Au o mocheta pe jos, de-mi venea sa ma descalt… Si-n plus, am intrat la loja primarului ! Totul arata minunat.

Pe urma, dupa inca cateva cladiri din Piata Ferdinand, am urcat in turnul primariei. Musai  sa va zic intai ca primaria Oradea e una din cele mai frumoase cladiri administrative din Romania din punctul de vedere al arhitecturii. Eu traiam deja cu impresia asta, dar daca a zis si ghidul, nu mai am niciun dubiu!

Acuma aici e o problema. Mie nu prea imi place la inaltime… Adica imi place mie, dar nu le place picioarelor mele, care se cam inmoaie… M-am inarmat insa cu un deosebit curaj si m-am urcat si eu. Ma rog… ceilalti erau destul de ocupati sa admire orasul ( se vede aproape fiecare cladire oradeana de acolo ) ca sa-mi vada mie tremuriciul! Apropo… Ca o paranteza, vreau sa va intreb ceva: Stiti care este primul lucru pe care il poate vedea/remarca o fata din turnul primariei? Ganditi-va pana la sfarsitul articolului la asta.

Dupa ce mi-a mai trecut tremuriciul si prindeam si eu in sfarsit curaj, am primit o veste… devastatoare. Punctul unde eram nu era cel mai inalt si mai trebuia urcat inca cam vreo 10 metri… Zic sa urc si eu, ce naiba era sa fac? Atunci o voce interioara mi-a zis insa: “Bai, nu crezi ca te cam intinzi?” Si mi-am dat seama ca are maaaare dreptate… Eram deja la 40 metri si imi cam ajungea!

Pe urma am aflat si povestea pasajului Vulturul Negru, care a fost un veritabil “mall” al vremii (in urma cu vreo o suta de ani). Cei care l-au construit au umblat prin lume pentru a se inspira. Ba mai mult, cand in sfarsit planurile au fost incropite, aveau nevoie de un credit si de multa caramida. Alti oameni s-au crezut atunci tare inteligenti, intrucat, atat cei de la banca s-au gandit sa mareasca dobanda (doar batea un credit mare la poarta, nu?), cat si cei de la fabrica de caramida s-au gandit sa dubleze preturile. Solutia “dezvoltatorilor” a fost sa isi construiasca ei, atat o banca cat si o fabrica de caramida, pentru a duce la bun sfarsit ceea ce avem noi azi drept Palatul Vulturul Negru.

Una peste alta, everii par a fi facut treaba tare faina in centrul orasului, multe din cladiri fiind realizate de catre ei. Doar ca majoritatea acestor familii au sfarsit fie deportate, fie fugarite prin preajma celui de-al doilea razboi mondial.

Calatoria s-a terminat in Parcul Traian, in fata Palatului Justitiei. Acuma mi-am si dat seama… al naibii taximetristul de la inceput, ca el chiar acolo a vrut sa ma duca din prima.

Cladirile de acolo (Prefectura, Palatul Justitiei, Baroul de Avocatura sau Penitenciarul) isi pastreaza azi rolurile pentru care au fost construite inca de acum vreo 100 de ani (sincer, anii io nu prea i-am retinut, dar asa cu aproximare… cred ca bat pe aproape). Doar comunistii ce au incercat sa le schimbe destinatiile insa dupa s-a revenit in totalitate la normal. Chiar pe locul in care stateam (in fata muzeului memorial Ady Endre sau spate… chiar nu-mi dau seama acuma ) am inteles ca era locul in care erau spanzurati cei gasiti facand diferite faradelegi in trecut. E vorba de perioada cat Transilvania si implicit Oradea inca faceau parte din Imperiul Austro-Ungar. Ei bine, calaul de acolo purta numele de Calau regal (maghiar) si isi facea treaba foarte meticulos. Am putea asadar spune ca era o adevarata fita sa fii spanzurat in Oradea vremilor de atunci!

Acuma mai tre sa v-o zic pe aia buna: Poze n-am… Desi-s genul care uraste sa faca poze (daca fac poze, simt ca nu mai am eu vreme sa admir eu treburile calumea), m-am inarmat inca de aseara cu aparatzelul meu drag, pregatit sa-l umplu azi de poze. Ba chiar i-am golit tot cardul, ca sa am loc. Doar ca… pus pe goliri multe, i-am cam golit si bateria dupa cate se pare, astfel incat azi am reusit sa fac EXACT o singura poza cu el. Asta-i vestea proasta cum ar veni. Vestea buna insa e ca au facut altii poze! Asa ca nu-i problem’

Maine, dupa ce ajunge toata lumea pe la casa lui si scrie impresiile, voi mai face un post in care am sa strang toate link-urile posibile si imposibile cu albumele cu poze sau alte posturi despre acest eveniment. Pana atunci, puteti sa aruncati o privire totusi pe pozele de la Ioana.

Zic dupa ce ajunge toata lumea pe acasa pentru ca seara s-a terminat cu noi proiectii pe Corso: o prezentare cu cladirile vizitate astazi insa pentru cei care n-au facut turul, plus primul documentar care a rulat marti (Bee Moldovan), fiind cel care a starnit cele mai multe reactii si dorinte de revedere (sau doar de “vedere” pentru cei care nu l-au apucat prima data).

Probabil ca as fi putut scrie cate-un articol la fiecare cladire in parte sau as fi putut vorbi mult mai multe aici, insa deja articolul este prea mare si greu de urmarit probabil.

Si pentru ca v-am ramas dator cu un ceva, raspunsul este: Un Mall (Tiago Mall)!

Posturi asemanatoare:

• Alege simbolul Oradei
• Orasul de vis – Oradea
• #to2011: Saptamana doi aduce teatrul la Toamna Oradeana
• Orasul de vis din nou
• Cutremurile astea ma termina!