Sunt intrigat de o noua chestie mai nou. In presa se repeta obsesiv in ultima vreme ideea unei cifre a somajului tot mai mare. Se vorbste de cifra de un milion de oameni fara loc de munca pana in martie (parca) a acestui an (probabil cand se preconizeaza ca vor fi dati afara bugetari in functie de acordul cu FMI).

Eu vreau sa ma leg de acel “fara loc de munca” pe care l-am ingrosat si mai sus. Din milionul ala, eu bag mana in foc ca cel putin un sfert (dar poate si mai mult) lucreaza bine mersi fara forme legale sau sub diferite tertipuri si in acelasi timp isi iau si indemnizatia de somaj. In acelasi timp, absolventii de scoli profesionale am inteles ca pot sa isi depuna dosare pentru a primi si ei indemnizatie de somaj pentru o vreme dupa absolvire. Pai cine a promulgat chestia asta e un tampit iresponsabil , mai ales in perioada de criza. Pai ce elev absolvent  nu se apuca de lucrat la negru in perioada in care mai primeste un ciubuc si de la stat? Si dupa ce se termina ciubucul, patronul mai pluseaza el un alt ciubuc si uite asa ramane la negru. In tot acest timp, la statistica noi putem adauga noi someri ‘muncitori’. Iar daca ii mai adaugam si pe cei care lucreaza la negru, sunt sigur ca am avea o cifra reala muuult mai mica decat rahatul mestecat la TV.

Asadar, problema principala eu nu o vad la numarul mare de someri. Ci la indentificarea persoanelor care cu adevarat n-au locuri de munca (si nici nu isi gasesc). Daca s-ar limita numarul de someri fictivi, poate si ajutorul ala de somaj ar putea creste pentru oamenii care cu adevarat au nevoie de el.

Citisem acum aproximativ 1-2 luni pe undeva o balada a crizei economice, pe cat de trista pe atat de adevarata zic eu. O sa incerc sa o reproduc mai jos, cat imi amintesc eu din ea, dar esential e ideea si morala.

Cica era un lustruitor de  pantofi foarte iscusit care isi facea meseria in fata unei cladiri foarte importante, dintr-un oras la fel de important. Pe acolo se perindau oameni importanti, bine imbracati si cu bani, care in drumul lor apelau mereu la serviciile lustruitorului de pantofi. Acesta isi facea treaba cu foarte mult drag, iar clientii lui mereu erau multumiti de munca lui, si reveneau cu incredere la el.

Intr-o zi insa, unul din clienti, vazandu-l atat de dedicat muncii sale, il intreaba pe lustruitor: “Tu nu ai auzit de criza?”. “Ce criza?” ii raspunse el. “Criza financiara…. pe toti ne va atinge. Firmele vor da faliment, oamenii nu vor mai avea de lucru..Trebuie sa iti iei masuri, ca sa nu te ia pe nepregatite.”

Omul nostru ramase uimit de ceea ce auzise… Nu-i venea sa creada ca afacerea lui ar putea fi afectata de aceasta criza, pe care el oricum nu o putea intelege. Cu frica in san, omul incepu sa isi faca griji. Atentia ii era distrasa si nu se mai concentra atat de mult la munca pe care o facea. Ba mai mult, dupa un timp, a inceput sa foloseasca creme tot mai ieftine, ca sa economiseasca bani, pentru ca “se apropia criza”.

Dupa un timp, clientii sai loiali au inceput sa fie tot mai nemultumiti de munca pe care o presta lustrangiul acuma, si rand pe rand au renuntat la serviciile lui. Vazand asta, lustangiul simtea tot mai tare cum criza ii afecteaza afacerea, si intr-un final, a fost nevoit sa o inchida.

Atunci lustrangiul de pantofi a zis: “Uite ca nici eu, un biet lustrangiu de pantofi n-am scapat de criza. Mare noroc insa ca am fost avertizat ca va venit, altfel as fi fost luat prin surprindere de criza financiara. “

Morala cred ca e foarte clara, sau mai bine zis, moralele sunt clare, pentru ca e povestioara din care mai multa lume poate sa isi extraga morala care i se potriveste. Nu sunt unul din aia care sa zica ca nu exista criza, sau ca la noi nu o sa ajunga pentru ca am fi protejati de “Mamica Natura”. Spun insa ca criza asta financiara s-a propagat de fapt ca si o criza psihologica, in care unii au luat masurile de siguranta prea devreme, iar altii mult prea tarziu. Trecea ea si criza, doar ca are si va mai avea efecte revolutionare.