Stati linistiti! Ma refer ca nu prea mai am opinii pe blog, nu ca nu mai am eu in capul meu, ca atunci ar fi grav. Adica nu mai scriu artcole de-ale tip editorial (sa le numesc chiar editoriale mi se pare un pic prea mult, pentru ca sunt un biet om cu blog la urma urmei, iar editoriale in adevaratul sens al cuvantului scriu oamenii mari) pe care eu le-am numit mereu “Opinii” (de-ale mele evident) si dupa categoria in care le includeam, denumita identic.

In ultima vreme parc-am scris mai mult asa fusarit (bine, in primul rand scriu mult mai rar si asta e… blogul e o prioritate mai mica si nu-i vine nici lui randul numai cand… ii vine), fie articole in treacat, fie simple anunturi, fie nu stiu ce. Dar in primul an stiu ca ma luam si de multe ori tratam chiar subiectul zilei si aruncam si eu in negura internetului parerea mea; uneori pertinenta, alteori subiectiva si puerila, dar parca era altfel.

Musai sa fac asta din nou, pentru ca parca nici nu-ti vine a citi un blog personal care se transforma in ceva impersonal (cu cat ai mai multe anunturi si mai putine pareri in ceea ce scrii, cu atat blogul e mai impersonal – desi inclusiv ideea de blog (cata vreme nu-i ceva nisat) e de “Personal”).

Sper sa-mi iasa schimbarea. Sau de fapt revenirea.

Sunt oarecum consternat pentru amploarea cu care se exploateaza subiectul 11 Septembrie 2001 in aceste zile de catre media romaneasca. Nu stiu daca e un curent care circula in toata lumea, dar stiu un lucru: totul incepe sa devina agasant! Stirile cu informatii despre atentatele teroriste de la World Trade Center apar parca cu o intensitate apropiata de cea din zilele respective. Si nu inteleg de ce.

Toata inflatia asta este motivata de implinirea unei cifre rotunde – 10 ani de la evenimentele respective. Macar in aparenta. Insa nu stiu… eu consider subiectul oarecum ingropat. N-as vrea sa cred ca e un marketing cinic american care succedeaza marketingul cinic al holocaustului pe care evreii il folosesc drept carte de vizita deja de vreo 70 de ani.

Cu riscul de a parea cinic eu e data asta, o sa continui articolul asta… Atat Holocaustul cat si atentatele de la 11 septembrie sunt evenimente extrem de nefericite, in care oameni fara o vina directa au murit in moduri care de care mai grotesti. Numai ca in ambele cazuri, acestea au precedat niste raspunsuri la fel de grotesti prin Palestina sau mai recent Irak/Afganistan. Si toata treaba e ca unii sunt excesiv de… victime, in timp ce altii sunt… mult prea agresori! (more…)

Circula pe toate canalele in ultima verme niste zvonuri incredibile cum ca ar exista niste masini/salvari care se plimba pe strazi (in Bucuresti in special) si fura copii pentru a le preleva organele.

Pare ceva destul de bine pus la punct pentru ca sursele de “credibilitate” par a fi mai diversificate… in sensul ca mai multi posteaza pe net sau dau mesaje pe la televizor (OTV e varf de lance, evident) “marturisind” rapiri in mai multe locuri.

Penibilitatea merge pana intr-acolo incat unii au declarat ca copiii sunt gasiti pe urma morti insa cu bani de inmormantare in buzunar. Sau am mai vazut cand cineva zicea (da ma… m-am uitat aseara la OTV sa vad pana unde poate merge cretinatatea) ba ca la nu stiu ce mama care s-a opus i-a fost taiata mana si ineptii din astea. (more…)

Marti noaptea urmeaza sa intalnim intr-un amical la fotbal echipa Braziliei si nu in orice meci ci cel in care o legenda (Ronaldo) se va retrage.

Cine stie ceva fotbal, isi da seama ce-nseamna Brazilia in acest domeniu. Echipa cu cele mai multe campionate mondiale castigate, echipa care l-a dat pe Pele, pe Rivaldo, pe Ronaldo. E tara in care lumea se roaga “la fotbal”, nu la vreun Dumnezeu. Ma rog… cel mult la vreun zeu al fotbaluilui. (more…)

Exact acum un an de zile (ce coincidenta), scriam un alt articol despre Mos Craciun, si despre cat de tampit e sa spui copiilor mici ca nu exista nici un mos, spulberandu-le astfel orice iluzie in ce priveste Craciunul.

Acum, la un an distanta, vreau sa tratez subiectul Mosului dintr-un alt punct de vedere.

Fiecare parinte cauta sa cumpere cele mai faine jucarii, cele mai bune dulciuri si in cantitati cat mai mari in raport cu posibilitatile financiare ale lui. Ma rog, poate or fi unele exceptii, dar sa le lasam deoparte. E normal sa fie asa, pentru ca… satisfactia unui copil e imensa, cand stie ca primeste ceva de la Mos Craciun, pe meritul lui (ala de a fi fost cuminte, macar in ziua in care vine mosul, daca nu tot anul ).

Si cu toate astea, in general, copilul ala care isi pune speranta cea mai mare in Mos Craciun, cel sarac sau care nu are pe nimeni… ala ramane in general de caruta. Aici e ironia la care ma refer… ca Mosul aduce cadouri cat mai mari alora care au bani (si primesc oricum o gramada de alte cadouri de-a lungul anului, cu sau fara un motiv), in timp ce ailalti, care poate isi pun speranta doar in el, primesc sau nu cadoul mult visat.

Si na… sunt sigur ca pentru cei din urma, e mult mai sfant “sa fii cuminte, pentru ca Mosul iti va aduce un cadou”. Si cu toate astea, cu toata cumintenia din lume, Mosu’ nu vine.

Asta-i ironia lui Craciun. A lui Mos Craciun.

Craciun Fericit tuturor!